Curs pe tematici europene

kiss ana
Mesaje: 46
Membru din: Lun Mar 07, 2011 3:01 pm

Curs pe tematici europene

Mesaj de kiss ana » Lun Mai 07, 2012 6:02 pm

În atenţia cadrelor didactice interesate, a responsabililor cu formarea continuă din şcoli,

IER şi MECTS invită la curs pe tematici europene cadrele didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultura civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional. Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei,Cercetării,Tineretului şi Sportului (MECTS) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene înRomânia, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.În cadrul acestui program se va organiza câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Iaşi, Cluj, pentru fiecare din cele trei cicluri deînvăţământ:primar,gimnazial,liceal. Agenda cursului constă în module centrate pe următoarele tematici: istoria şi instituţiile UE,politicileUE, Strategia EU2020, oportunităţi de programe educaţionale europene şi Spaţiul profesorului. Cursul este acreditat cu 4 credite profesionale transferabile. Echipa de formatori include formatori specializaţi în domeniul afacerilor europene şi cadre didacticecu experienţă în învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Pentru acest program de formare se vor selecta 305 cadre didactice. Toate costurile aferente participării la cursuri sunt decontate prin proiect. Va rugam diseminati informatia la persoanele interesate.Atasat gasiti patru documente despre acest proiect ( agenda curs, termeni de referinta selectie, formular de inscriere, anunt selectie ) Persoanele interesate pot găsi informaţii suplimentare pe pagina cursului: http://www.ier.ro/index.php/site/page/c ... _didactice

Cornelia Predoiu

Coordonator compartiment proiecte
Serviciul de Cercetare si Formare in Afaceri Europene
Institutul European din Romania
Tel: +40 21 314 26 96, interior 150
Fax: +40 21 314 26 66
website: http://www.ier.ro
Email: cornelia.predoiu@ier.ro
Fişiere ataşate
agenda curs- formare europeana cadre didactice.doc
(51.5 KiB) Descărcat de 387 ori
Formular de inscriere.doc
(41.5 KiB) Descărcat de 405 ori
anunt selectie cadre didactice.doc
(47.5 KiB) Descărcat de 390 ori
Termeni de referinta selectie cadre didactice(2).doc
(67 KiB) Descărcat de 411 ori

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator