Pagina 1 din 1

curs Formator T:28.05.2015

Scris: Lun Mai 25, 2015 2:09 pm
de Camelia Avramescu
În atenţia directorilor şi a responsabililor cu formarea continuă din unităţile şcolare,

Joi, 28 mai 2015, ora 16.00, la Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, în sala de conferinţe de la etajul 2, va începe programul de formare profesională pentru ocupaţia de „Formator” – COR/NC 242401, program autorizat CNFPA, furnizor Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad. Cursul face parte din oferta de formare a CCD Arad pentru anul şcolar 2014-2015 şi va fi susţinut de d-na formator Ana Curetean. Graficul desfăşurării cursului va fi anunţat, de către formator, la prima întâlnire.

În ataşament găsiţi tabelul cu cadrele didactice înscrise la acest program (participanti curs Formator.doc) şi formularul de declaraţie (declaratie Formator_2015.doc) prin care cadrele didactice înscrise se angajează să participe la curs cu taxă.

Vă rugăm să anunţaţi cadrele didactice din unitatea dumneavoastră, care se regăsesc în tabelul din ataşament „participanti curs Formator.doc”, cu privire la data şi ora începerii programului de formare şi să le puneţi la dispoziţie declaraţia din ataşament.

La prima întâlnire participanţii vor aduce şi vor preda profesorului metodist, responsabil de program, declaraţia completată şi semnată, precum şi următoarele documente în caz că nu le-au predat deja: copie BI/CI, copie certificat de naştere, copie certificat de căsătorie (dacă e cazul), copie după diploma de studii.

Responsabil program formare,
Prof. metodist Camelia Avramescu