Program acreditat „Profesor și Părinte AZI”

dora.marinescu
Mesaje: 37
Membru din: Mar Aug 31, 2021 2:42 pm

Program acreditat „Profesor și Părinte AZI”

Mesaj de dora.marinescu » Joi Oct 13, 2022 10:46 am

În atenția cadrelor didactice interesate

Casa Corpului Didactic „Alexandr Gavra” Arad în colaborare cu Asociația Proacta EDU, furnizor de formare continuă, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru participarea la programul de formare „Profesor și Părinte AZI”, acreditat de Ministerul Educației Naționale, aprobat prin Ordinul M.E.N nr. 3161/13.02.2019, având 20 de credite profesionale transferabile, 80 ore.

Programul de formare „Profesor și Părinte AZI” este gândit ca un răspuns la o nevoie reală pentru îmbunătățirea relației părinți-cadre didactice, gestionarea relațiilor cu părinții, dar și cu elevii, având ca beneficiu final interesul copilului.

Asociația Proacta EDU este o asociație profesională nonprofit, din care fac parte specialiști în educație, psihologie, psihoterapie și sociologie, care împreună reușesc să dezvolte programe interdisciplinare, desfășurate la nivel național.

Cursul se adresează cadrelor didactice, dar și directorilor unităților școlare.

Beneficiile parcurgerii programului de formare:
• Orele de dirigenție vor căpăta plus valoare, prin informațiile transmise, prin gestionarea într-un mod calitativ a timpului, dar și prin tehnicile de predare inovative.
• Ședințele cu părinții vor fi transformate în consilii în care cooperarea va fi titlul de ordine în relația profesori-părinți.
• Familiile vor găsi în cadrele didactice partenerii de care au nevoie pentru traversarea momentelor de criză și pentru creşterea performanțelor şcolare ale elevilor şi scăderea abandonului şcolar.
Module:
Modul 1: Identificarea rolurilor unui profesor şi caracteristicilor specifice fiecărui rol şi elemente de conducere a grupurilor – 13 ore
Modul 2: Noţiuni despre creşterea şi dezvoltarea copilului. Stadii şi caracteristici – 13 ore
Modul 3: Copii cu nevoi speciale: principalele tulburări de învăţare sau de comportament, provocări şi abordări ale relaţiilor cu părinţii copiilor cu nevoi speciale educaţionale – 13 ore
Modul 4: Stiluri de parenting şi implicaţiile acestora asupra comportamentului elevului şi implicării părinţilor în procesul educaţional – 13 ore
Modul 5: Situaţii familiale atipice; părinţi divorţaţi, părinte singur, părinţi adoptivi, bunici sau tutori legali – 13 ore
Modul 6: Comunicare: elemente, bariere, instrumente şi stiluri de comunicare – 13 ore
Evaluare finală: 2 ore

Cursul se va desfășura în sistem online și o să înceapă după formarea grupei, punând la dispoziția beneficiarilor accesul la o platformă de profil, materiale suport și posibilitatea de a comunica în timp real cu formatorii, astfel: online sincron 42 de ore, online asincron 38 de ore.
Costul programului este de 350 RON.

Director Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad,
prof. Minodora Marinescu

Coordonator program din partea Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad,
prof. metodist Titiana Vulpeș

Scrie răspuns

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Bing [Bot] și 13 vizitatori