![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Investeşte în oameni! 18.10.2010 Îmbunătăţirea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice prin Proiectul CCD Arad „Educaţie timpurie pentru toţi” Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, consideră că o Românie modernă trebuie să-şi respecte copiii, iar sistemul naţional de învăţământ are obligaţia să le asigure acestora o educaţie adecvată începând de la vârsta preşcolară, vârstă pe care toţi psihologii o consideră esenţială în dezvoltarea ulterioară a unei fiinţe umane. În acest sens, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad a iniţiat proiectul „Educaţie timpurie pentru toţi”, proiect derulat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, Grupul Şcolar „Sava Brancovici” Ineu şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Arad. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”. Activităţile proiectului se desfăşoară pe o perioadă de 22 de luni (iunie 2010 – martie 2012) şi se adresează învăţământului preşcolar, educatoarelor din judeţul Arad, beneficiind de o finanţare nerambursabilă în valoare de 1 293 516,40 lei. Educaţia timpurie este crucială pentru dezvoltarea şi educarea ulterioară a copilului şi se realizează prin folosirea unei metodologii şi a unui curriculum adecvate, precum şi a unui personal calificat, în strânsă colaborare cu familia şi serviciile de sănătate şi protecţie a copilului. Pentru copil nici o perioadă nu va conta mai mult în viaţă ca primii ani. De aceea, e necesar ca în calitate de educatori să oferim copilului toată dragostea, atenţia şi priceperea noastră pentru a se dezvolta în mod echilibrat şi fericit. Urmărind evoluţia copilului în toate formele sale ( dezvoltare fizică, psihică şi socială) putem să intervenim în mod eficient şi la timp pentru a rezolva numeroasele probleme care se ivesc pe parcursul creşterii sale. Educaţia timpurie este o necesitate deoarece la această vârstă copilul are disponibilitatea unor progrese enorme în ceea ce priveşte capacitatea sa mentală, socială şi emoţională. Începe să fie conştient de propria persoană, doreşte să se impună tot mai autonom şi îşi descoperă propriul eu. Proiectul „Educaţie timpurie pentru toţi” urmăreşte atât dezvoltarea si îmbunătăţirea programelor de formare continuă a cadrelor didactice, a unei oferte de formare flexibile cât şi îmbunătăţirea capacităţii personalului didactic în a utiliza metode interactive de predare - învăţare centrate pe elev, îmbunătăţirea competenţelor profesionale ale cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, pentru adecvarea ofertei educaţionale posibilităţilor de vârsta şi individuale ale copiilor de 2-6/7 ani. De asemenea, se urmăreşte creşterea interesului cadrelor didactice pentru participarea la programe de formare continuă şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin realizarea de activităţi de formare de tip faţă în faţă, activităţi de mentorat şi consiliere, prin workshopuri, schimburi de experienţă. Cursurile de formare derulate pe parcursul proiectului au tematici variate, utile şi de actualitate, cum ar fi: dezvoltarea socio-psiho-emoţională a copilului de 0 - 6/7 ani, comunicare interpersonală si parteneriat, metode interactive de predare-învăţare, educarea şi integrarea copiilor cu nevoi speciale în grădiniţă, iniţiere IT şi utilizare mijloace multimedia grădiniţă. De asemenea, tot prin intermediul acestui proiect se va forma o echipa de 25 de educatoare ca formatori, în urma participării la un program de formare autorizat de Centrul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor. Experienţa dobândită prin acest proiect, exemplele de bune practici se vor regăsi la finalul proiectului într-un ghid metodologic cu suport video, în broşuri tematice realizate de experţii celor patru instituţii implicate în acest proiect ce vor fi distribuite în toate grădiniţele din judeţ. Printre cele mai importante activităţi menţionăm:
creativităţii). Primii beneficiari indirecţi ai acestui proiect vor fi copiii celor 9 grădiniţe din municipiul şi judeţul Arad implicate în proiect, căci grădiniţa este mediul ideal de asigurare a dezvoltării personalităţii copiilor. Beneficiarii secundari sunt părinţii şi toţi agenţii educaţionali din comunitate, iar prin efecte, societatea, în general, căciinvestiţia în copii cât mai de timpuriu ne conduce, pe termen lung, la dezvoltare socială. Nu în ultimul rând, proiectul „Educaţie timpurie pentru toţi” va contribui la dezvoltarea ofertei de programe de formare pentru învăţământul preşcolar, va oferi oportunităţi educatoarelor de a participa la programe de formare continuă acreditate şi de a se implica activ în proiectarea şi susţinerea ca formatori, a unor programe de formare prin CCD Arad şi în centrele de resurse create prin proiect, va contribui la îmbunătăţirea bibliografiei de specialitate şi la crearea unei reţele de experţi care vor promova politicile de calitate în educaţia timpurie. Manager proiect, profesor Larisa Chiţu, Director CCD Arad Responsabil promovare şi diseminare proiect: profesor Laura Putnic Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad Email:ccd_arad@yahoo.com |
|||||||
Pentru eventualele intrebări sau comentarii, vă rugăm să le transmiteţi pe adresa de contact e-mail . |