În atenția tuturor cadrelor didactice din unitățile de învățământ
Stimați colegi,
Vă reamintim că înscrierea la cursurile de formare ale Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad este deschisă și vă invităm să accesați site-ul nostru https://ccdar.ro/ pentru a afla toate informațiile necesare.
În pagina principală a site-ului este vizibilă coperta broșurii din acest an școlar, constituită ca un link la întreaga OFERTĂ DE FORMARE. Pe aceeași pagină puteți accesa înscrierea la programele de formare acreditate, complementare și autorizate: https://ccdar.ro/cursuri-acreditate/, la programele avizate: https://ccdar.ro/cursuri-avizate/ sau la workshop-uri: https://ccdar.ro/workshopuri/, completând formularul de înscriere pentru fiecare program ales.
Precizăm că pentru demararea oricărui curs de formare din oferta noastră trebuie să avem înscrise suficiente persoane pentru alcătuirea unei grupe (de regulă 25 cadre didactice). Numai atunci veți fi înștiințați de coordonatorul programului cu privire la derularea acestuia. Vă invităm să urmăriți situația înscrierilor accesând butonul corespunzător din pagina principală.
Dorim să venim în sprijinul dumneavoastră prin derularea a cât mai multor programe de formare.
Vă așteptăm cu drag,
Echipa Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad
Înscriere programe de formare
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 52 vizitatori